Am să încep acest articol prin a vă spune, că este extrem de important cu ce așteptări mergi în vacanța în Zanzibar. Am învățat de-a lungul anilor, că nu degeaba suntem diferiți, căci gusturile și percepțiile despre diverse lucruri/locuri/experinețe nu se discută și nu sunt aceleași pentru toți, căci vedem lucrurile diferit, așa că hai să vedem cum e în Zanzibar pentru mine?!
Am ales să experimentez #altfel această destinație, și am ales ceva ”mai aproape” de oameni, mai pe simplitate, să ajung relativ repede la piață, la plajă, cu acces ușor și la diverse locații pentru a mânca , să nu fim condiționați de masa de prânz de la un hotel tip resort, etc.
Am vrut libertate de mișcare și aia am primit.
Am ales un sejur de 7 nopți, zbor prin Qatar Airways cu escala de 4h 30min la Doha, 5 ore București – Doha și 7h Doha – Zanzibar, am plecat sâmbătă după amiaza și duminică dimineața ne beam cafeaua pe plaja de la Makuti Beach Boungalos din Zanzibar.
Un mic prim tips, în Doha, mergeți să vă petreceți parte din timpul escalei din aeroport, dacă vreți ceva de mâncare, la Harrods. Am fost foarte mulțumiți de mâncare, înghețată, ceai/cafea, cadru, servire și să țineți cont că ei nu au alcool de nici un fel. Dacă sunteți fani Starbucks, vă puteți bea cafeaua la ei, au un view simpatic din cafenea, direct către piste.
Primul șoc l-am avut în aeroportul din Zanzibar, la aterizare. Niște barăci pe post de puncte de control ne-au întâmpinat, oamenii în schimb, extrem de relaxați, așa ”Pole Pole”, căci e vorba lor, adică ”încet încet” și vă spun că trebuie să vă obișnuiți cu asta atât timp cât stați în Zanzibar, este mood-ul general.
Nu ne-am descurajat, căci am venit în vacanță setați să ne simțim bine iar vibe-ul oamenilor de acolo era unul foarte pe pozitiv, ceea ce ne întreținea și nouă tonusul ridicat, deși eram obosiți de pe drum. Personalul din aeroport bucuros când află că ești din România ☺
De fapt, aici în Zanzibar, suntem foarte bine văzuți, iar noi, față de alți turiști, nu plătim viză. Dacă cineva încearcă să vă scoată totuși banii din buzunar pe motiv că trebuie viză de intrare, insitați și le arătați pașaportul și spuneți că sunteți români, noi nu plătim viză, cel puțin deocamdată.
La retur, plecarea se face de pe aeroportul nou, care este altceva, fix la polul opus și cu asta am spus ce era de spus. La venire e ceva, la plecare e cu totul altceva, așa e la ei, acum, poate vor muta totul pe aeroportul nou, deci nu vă panicați ☺
Mai departe să purcedem în aventura noastră cu de toate în Zanzibar. După un drum de aproximativ o ora și jumătate, am ajuns la locația noastră, situată pe malul Oceanului Indian, pe coasta de Est am ales noi, și am intrat într-o oază cu verdeață, palmieri imenși, arbori arbuști frumoși și flori de tot felul.
Ne-am luat camerele în primire, ne-am echipat ca pentru căldura tropicală și ne-am dat întâlnire cu prietenii noștri cu care am mers în această vacanță, unde altundeva decât la umbră, pe terasă la un pahar de bule reci, lângă piscină ☺.
Cazarea ne-a plăcut, curat, simplu, decor cu foarte multe trunchiuri de copaci neprelucrate care creau un cadru extrem de rustic și tipic pentru locul unde ne aflam : Africa!
Mi-a plăcut foarte mult că am uitat de papuci, sandale sau orice fel de încălțare și am stat desculți căci peste tot, podeaua era una 100% naturală, un nisip incredibil de fin și aproape alb.
Vezi GaleriaAm ales ca și servicii incluse, mic dejun și cină la locație, iar de-a lungul celor 7 nopți nu am avut absolut nimic de reproșat despre mâncare. În fiecare dimineață alegeai dintr-un meniu scris cu creta pe o tablă neagră, 3 opțiuni de starter, o supă și un fel principal la alegere din 3 variante, 2 deserturi la alegere și clar, cei care nu consumați carne de nici un fel, nu veți sta nemâncați …există și varianta veggie, oriunde mergeți în Zanzibar.
Nu am cum să uit gustul fructelor de acolo, cum erau banalele, fructul pasiunii și mango?! Hmm, cu greu probabil să găsesc acea savoare la fructele de la noi din magazine dar, încercarea moarte n-are, nu se știe.
Vezi Galerie
Ce părere ai?